
Concepţia studioului este bazată pe educarea multilaterală a copiilor într-un spirit artistic. Fiecărui i se acordă şansa de a-şi manifesta în egală măsură aptitudinile actoriceşti, muzicale şi coregrafice, cultivându-i calităţile necesare unui artist universal.
Programul de studii cuprinde următoarele compartimente:
Ocupaţii în grup:
a. Coregrafie
b. Ansamblul vocal
c. Arta acorului
d. Crearea repertoriu
Ocupaţii individual:
a. Canto
b. Instrument muzical
Copii vor studia conform unui plan de lucru, alcătuit de către angajaţii de specialitate cu aprobarea Directorului Centrului Republican pentru Copii şi Tineret din or. Chişinău.
Rezultatul final este realizarea unor spectacole muzical –teatrale pentru copii cu ieşire la publicul larg, precum şi la sursele mass-media. Conţinutul spectacolelor va fi inspirat atât din literatura universală pentru copii şi tineret, cât şi din tradiţiile folclorice naţionale şi ale altor popoare. De asemenea se vor folosi creaţii originale ale copiilor şi ale eutorilor contemporani.
Cultivarea dragostei faţă de natură şi mediul înconjurător, dezvoltarea unor înalte calităţi morale şi spirituale prin intermediul creaţiei artistice – acestea sunt scopurile ce stau la baza proiectului nostru.
Membrii studioului participa în diverse acţiuni culturale din Republică: concursuri, emisiuni televizate, precum şi reprezintă Republica Moldova la concursuri şi festivaluri internaţionale, până în prezent: Ucraina, România, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Rusia, Egipt, Lituania, Estonia, Danemarca.
Ocupaţiile au loc de 3 ori pe săptămână în grup, câte 4-15 participanţi, cât şi individual 1 pe săptămână.
Pot participa copii şi tineri de la 5 până la 28 ani.
Studiile sunt în baza unui contract între administraţie – participant – părinte.
Selectarea copiilor se efectuiază în baza unui concurs de estimare a calităţilor artistice ale fiecărui copil, adolescent.
































